Esti
Tatal meu!
Te simt din tot, din toate
Ce-n cale imi surad, infrigurate
Vorbind cu adancimile din mine.
Esti
Tatal meu!
Suprem si pretutindeni si-n oricare.
Cu mainile intotdeauna pline
De dimineti si de amurguri clare;
Cu mainile din care se revarsa
Gramezile de roua si de mana,
In campul gras, in valea diafana
Si pe pustia arsa.
Esti
Tatal meu!
Suav ca o imbalsamata creaca,
Frumos cum nu e nimeni sa te-ntreaca!
Maret si de splendori atat de greu,
Ca aripa imensei fantezii
Cu care orice granita o smulg,
Pe-ntinderile
Tale aurii
Cand prinde a se avanta,
Se clatina si-n nesfarsirea
Ta
Se sterge ca un fulg
Sunt fiul
Tau
Tu singur cu-ale
Tale:
Cu graul si cu apa si lumina,
Cu gurile aceste dulci, mereu
Mi-o spui ademenindu-ma in cale:
«Esti fiul
Meu!».
Sunt fiul
Tau!
Suit din radacina
Ce freamata din
Tine toata,
Umil si slab si pacatos si rau,
O, spre rusinea mea, sunt fiul
Tau,
Copilul celui mai de seama
Tata!
Tu cer,
Tu stralucirea,
Tu cel sfant,
Iar eu o biata dara de pamant!
O, nu
Te-ntreb de ce sa fie-asa
N-am dreptul caci sunt toate ale
Tale.
Din mana
Ta mananc, dintr-insa beau
Desi de-ar fi sa-mi spui candva: «iti iau
Aceste toate», cald as lacrima,
Dar ti-as raspunde: «Ia-le!»
O, nu
Te-ntreb.
Din spatiul infinit
Nu eu va fi spre mine sa
Te-atiu!
Si pentru-atati si-atati ce-au patimit
Pe umedele timpurilor cai
Splendoarea de a fi copiii
Tai,
Ar fi tarziu!
O, nu
Te-ntreb!
Stapanul,
Tu, ai vrut
Sa fiu ce sunt; si zarile inalte
De raze si parfum le-ai scuturat
Pe trupul meu, adanc m-ai scanteia!
Ca nimeni sa ma nasc.
Si m-am nascut
Sa sufar mai presus de celelalte
Si poala mai plecat sa
Ti-o sarut!
Asa m-ai vrut!
Si-apururea as sta
Cu subredul meu trup de-o zi
Tacut si-ngenuncheat sub voia
Ta.
Tacut as suferi
Durerile marunte ce-l framant'.
Dar tot in trupu-acesta de pamant,
Mai sus de ce ma doare efemer.
In negura si-n fulgere de gand,
Mi-e sufletul!
Mai sus de biata lacrima de rand,
Spre
Tine el se zbuciuma, gemand
Sub toata departarea dintre noi!
Deasupra-ntaranatelor nevoi
Si plin de tot adancu-mi pamantesc,
-
Puternic si sarman -
Deslantuie in mine-un uragan.
Si uraganu-acesta-n care cresc
Si ma ridic,
Stapane,
Ca pulberea la glezne imi ramane
Abia ca un parau;
Deslantuirea-aceasta fara frau,
Nemarginirea-aceasta de fiori
Pe-ntinderile carei,
Tu larg invaluindu-Te cu sori
Surazi in nemiscarea departarei:
Inabusirea-aceasta ce-o destind
Din tot ce-si plange-n mine oropsirea,
in care ma inalt ca sa-Ti cuprind
Genunchii si iubirea;
O, nebunia-aceasta ce se-atine
Si tremura si pururea
Te vrea
Pe
Tine, doar pe
Tine;
Minunea-aceasta umeda, fierbinte,
Mereu mai sus pe luciul ei ma ia,
Dar
Tu ramai mereu mai sus de ea
Supremule
Parinte!
Si-n golurile ce din mine gem
Nemaistiind de unde sa
Te chem,
in golurile-acele fara zare
Raman pierdut cu-aroma ce
Ti-o sui;
Si respirand neantu-n care-apui
Ma legan ca o floare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează