Poţi să scrii despre mine istorie,
Cu minciunile tale amare, vorbele de nimic,
Poţi să mă târăşti chiar prin noroi,
Şi totuşi, precum cenuşa, mă ridic.
Te stânjeneşte obrăznicia mea?
De ce eşti copleşit de mâhnire?
Mă port ca şi cum aş avea puţuri de petrol
Săpate la mine-n sufragerie.
Ca lunile şi ca sorii,
Cum trec valurile sigur, matematic,
Cum răsar miraculos speranţele,
La fel şi eu, încă mă ridic.
Ai fi vrut să mă vezi învinsă?
Cu capul plecat şi ochii în pământ, umilită?
Cu umerii căzuţi, ca lacrimile.
De la strigătele de ajutor să fi fost slăbită.
Aronganţa mea te insultă?
Nu o lua prea personal,
Eu mă distrez de parc-aş avea mine de aur
Săpate în grădină la mine, în spate.
Poţi să tragi în mine cu vorbele tale,
Poţi să-mi arunci priviri tăioase, ca un cuţit,
Poţi să mă ucizi cu ura ta,
La fel ca aerul, eu tot mă ridic.
Eşti enervat de senzualitatea mea?
Te uiţi cu uimire
Că dansez ca şi cum aş avea diamante
Acolo unde mi se unesc coapsele?
Din colibele istoriei ruşinoase
Mă ridic
Dintr-un trecut înrădăcinat adânc în suferinţă
Mă ridic.
Sunt un ocean negru, legănându-mă în grandoare,
Mă umflu şi scad, purtându-mi valurile.
În urma mea lăsând nopţi de teroare şi spaimă,
Mă ridic.
Către zorii unei zile pline de lumină,
Mă ridic.
Purtând cu mine daruri din partea strămoşului,
Eu sunt visul şi speranţa sclavului.
Mă ridic.
Mă ridic.
Mă ridic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează