Powered By Blogger

2 apr. 2022

Nădejde fericită - Goethe


Înțelepții doar învață!

Gloata’n șir batjocorește:

Vreau să laud ce’n vieață

Moarte’n flacără râvnește.


În răcoarea nopții care

Te-a făcut, de’nfăptui iară,

Te pătrunde ’nstrăinare

Când lumina arde ’n pară.


Nu rămâi legat orbește

De ’ntunericul umbririi.

Lege nouă te’mboldește

Spre ’nălțarea zămislirii.


Nu te ’nchide nici o zare.

Vii in sboru-ți împlinit,

Și setos de lumânare,

Fluture, te-ai mistuit.


Și cât timp nu te-a ’mpăcat :

Naștere din moarte !

Ești un oaspe ’ntunecat

Lumilor deșarte. 


Traducere de Ion Pillat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează