La cotitura drumului din vie
ce suie-n limpezimea lui Prier,
în zori de zi m-opresc să nu mă ştie
un piersic proaspăt înflorit pe cer.
Cum se desface neted din lumină
și-i frânge clarul tremur cu nesaţ:
un tânăr zeu pe ţărmul de colină
mi-aduce scoici trandafirii pe braţ.
Şi cum prin vânt, cu ramuri aripate,
se-avântă-n trunchiul zvelt ca-ntr-un picior
și azvârlă capul luminos pe spate.
Aerian încremenit în zbor.
Să fie trup de om îmi e ruşine
și îmi blestem făptura mea de azi…
Prier, tu frate bun, mă fă ca tine:
un piersic cu dumnezeesc obraz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează