Trosnesc sinistru scaunele goale,
ca sub un corp ce-n ele greu se lasă
cu ochii mari cat spiritul prin casă…
de spaima lui văd numai rotogoale.
Și năzdrăvan l-aud izbind în masă,
și răscolind apoi îmi dă târcoale,
de parc-ar vrea din patu-mi să mă scoale
S-o fi crezând și-acum la el acasă!
Și singur, pradă duhurilor rele!
O, clipele îmi par atât de grele,
c-abia mai simt al inimei tic-tac
Pe fruntea mea sudoarea pică rece
pe când, desigur, spiritul petrece
văzând cum mor de frica lui și tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează