Lucrurile lumii acesteia
sunt bătute de vânturi ca trestia,
numai dragostea noastră stă dreaptă
în bătaia vântului şi aşteaptă.
Desfăcută de toate ispitele
își închide cu grijă aripile
și de-acolo, din vârful catargului,
e stăpâna urgiei şi-a largului.
Niciun val nu-i abate privirile,
niciun sunet la cârmă rotirile,
printre pâclele moi ce se scutură
numai părul de aur îl flutură.
Împrejurul ei toate furtunile
răscoliră cu sete genunile,
în zadar însă fură cu toatele.
Pân-la urmă scăzură şi apele.
Şi acum iat-o-n limpede curgere,
lunecând prin vâltori, printre fulgere,
neatinsă, înaltă imagină.
Pe când toate în jur sunt paragină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează