Pragu-i ros de aripi ce-au pătruns
Și nu pot de-acum să se întoarcă
Și așteaptă vânturile stol
Să prefacă gropniţa în arcă
Jubileze ochiul meu în veci
De durere-atins și bucurie
La Hurezi și eu decapitat
Țin pe umeri focul mărturie
Ca roţi la carul mare înhămaţi
Pe cer s-aprind aducere aminte
Cei patru prunci pe rând încoronaţi
Jur împrejurul soarelui părinte
Pe pământ rămas-a faţa lor
Efigii martiri în viţa milenară
Cel mai prunc Matei a întrebat
Cum pot tată rămânea în ţară
De se poate tată să nu mor
Să am partea-ntreagă de pruncie
Fraţii tăi mai mari au și ajuns
Prinţi de foc în altă-mpărăţie
Ni se cere să ne lepădăm
De credinţa sângelui din vine
Dar nu e haină, pruncul meu,
S-o dezbraci în voie pe coline
Vezi tu steaua zorilor de zi
Cât de-aproape tremură în unde
Dacă vrei cu pumnii s-o cuprinzi
Apa trece steaua se ascunde
Ia din Marea Neagră într-un vas
Pe pământ în vreme de furtună
Zbuciumul într-însa-i fără glas
Cum e ciungă strunga fără stână
Fiul meu trupșorul tău plăpând
Este pâinea firii preacurată
Rabdă numai fulgerul cuvânt
Să-i ridice rana din covată
Scump ai fost și tu răscumpărat
Ai nădejdea lacrimilor sfinte
Plânge fiul meu neconsolat
Până trecem pragul la părinte
O mlădiţă văd peste Carpaţi
Din izvorul lacrimilor tale
Cum deșteaptă vulturii înfriguraţi
Și-i preface-n stele osanale
Picăturile durerii se întorc
În potir de aur și rubine
Viţa-ntreagă-n fiecare bob
Decantează focul ce-o susţine
Și când n-ai să poţi să mai înduri
Și prigoana-i mai presus de tine
Să cunoști iubitul meu copil
C-ai ajuns în patrie cu bine.
Vin și eu degrabă fiii mei
Și vom fi de-a pururi împreună
Ce unește duhul pe pământ
Cerul numai unge și-ncunună
Ce e trup din trup poate să ia
Numai partea sa de slăbiciune
Corpul osământ nepieritor
Mărturia focului rămâne
Sângele de-asemeni suveran
Nici un jug nu poate să-l cuprindă
Numai viţa e măsura lui
Și priveghiul candelei la grindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează