Atât de mult eșți ceea ce-am dorit însingurat,
Că iată acum
Apropierea ta adevărată.
Neașteptată, negândită, la doi pași,
Mă-ngheață ca o nălucire.
Călătoreau spre ține gândurile mele
Uscate, rătăcite,
Păsări obosite peste pustiuri nisipoase;
Arar ca norii mici spre pajișți însorite.
Dura uscată-n suflet
Învârtejirea deznădăjduită-a unui gol.
Și-acuma numai dacă stai în loc
Cu fragezimi de carne și de crin
Fiintă mea spre ține năvălește
Cum năvălește vântul din pustiu
Spre golurile marii verzi.
Aș vrea să-ți spun acestea
Cu glas de toată ziua,
Cu răsuflarea calmă,
Și să găsesc cuvinte mai simple decât piatra,
Pe care poți s-o ții în palmă.
Mă tot gândeam întruna că s-ar putea să vii.
Dar simt că dacă-ai face-acum
Un pas spre mine
Cu ochii mari ca o chemare, vii,
Părelnic lujer de nalbă,
Gând crescut spre zenit;
Apropierea ta adevărată
Cu trupul în mătase albă
M-ar îngrozi ca nălucirea bruscă
A unui mort iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează