Precum aduce-n sârg cu sine
spre ţara de unde-a fost gonit
un rege-n furie-oştiri străine,
așa vedeam un vânt grăbit
cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
purtându-i în năvală orbi,
părea că varsă-ndepărtarea
și mii de lupi şi mii de corbi
de-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
și-n turn, de unde-i supăra
al clopotelor cânt de rugă,
trăsniră, şi-un potop era
urgia ce-au făcut-o în fugă.
Cu ei o noapte-nfricoşată
ca iadul peste văi trecu:
dar însăşi parcă înspăimântată
de-atâta spaimă ce făcu,
de-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
spre-adâncul orizont s-a dus
și spaime-acum pe-acolo împarte.
Şi iar s-a luminat pe sus
și râde soarele lui marte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează