Ascultă:
Cât de aproape clopotele sunt!
Uite: plopii, pe șosea, se-ntind
sunetul să îi îmbrățișeze.Fiece bătaie
e o adâncă mângâiere, o moale
manta de pace, din noapte
coborâtă să-nvăluie casa și viața mea.
Fiece lucru, în jur, e mare și umbros
ca toate amintirile copilăriei.
Dă-mi mâna: știu cât a durut
sub brațul meu, mâna ta.Dă-mi-o.
Astă-seară buzele nu-mi ard.
Să bântuim așa: drumul e lung.
Citesc printr-un mare semn viitorul
ca pe foaia ce-mi stă sub ochi:
pe urmă, viziunea cade brusc
în bezna neștiutului, precum această
albă pagină ce se rupe, curată,
pe postavu-nchis al biroului.
Dar vino: să bântuim: nici neștiutul
nu mă-nspăimântă, de-ți sunt aproape.
Tu mă faci bună și albă ca un copil
ce spune rugăciuni și-adoarme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează