Iluzionistul recita
Anabasis.
Afară ningea.
Noi ascultam răsufletul viței de vie.
Femeia ținea rugbistul de mână;
se uita fascinată la capul său lung
de cal obosit, și poate sânii ei se strângeau
de vuietul stadioanelor mari.
Poate
aștepta să plece în sud
într-o călătorie de studii la tropice.
Se imagina dezbrăcată-n pustiu, descântată
în ape de
Etiopia.
Uneori ar fi vrut
să-mpartă călătorilor rătăciți în deșert
călușul de răcoare și umbra oazelor ei,
să se trezească noaptea în temple străvechi
cu zeii uitați în simboluri pictate demult
sau să doarmă cu capul pe lună.
Iluzionistul recita
Anabasis.
Căldură de
Asia.
Rugbistul își spuse: îmi place zăpada
și liniștea
Coziei, acum când pâraiele
vorbesc prin somn cu vulturii.
Ea străbătea păduri de magnolii,
spunea poeme arabe, surâdea iânga mare.
Rugbistul rememora meciuri din vară.
Zâmbeau unul spre altul, fără s-asculte
ce-și spun.
Afară ningea împăcat.
Iluzionistul terminase de mult
Anabasis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează