Mai scuteşte-mă cu ştiinţa ta, Herr Doktor.
Nu prea îmi ţine de cald.
Îmi spui că am inima încă bolnavă.
Ar trebui să-mi arăţi mai mult respect!
Tu, cu unsuroasele tale tuburi de drenaj.
Tu, cu cablurile şi electrozii tăi
prinşi de gleznele şi de încheieturile mele,
drenând acest piept biologic.
Cu aparatele tale pline de zigzaguri,
urcând şi coborând asemeni graficelor de la bursă.
Cedează-mi cheia Phi Beta de care faci atâta caz
şi o să-mi fac coroană de aur pentru un molar.
O să caut o lipitoare, dacă-ţi face plăcere,
şi o să-mi confecţionez un apendice perfect.
Oferă-mi o unghie pentru un ochi de sticlă.
Lumea a fost întotdeauna lăptoasă.
O să iau un fierul de călcat si o să presez
discopatia până devine plată.
Dar tu extirpă mamei tumoarea cancerigenă,
pentru că tot ce am e numai un păhărel cu lacrimi de fetus.
Vindecă-i tatei hemoragia cerebrală,
pentru că am numai o eprubetă de sânge în mână.
Vindecă-i surorii mele gâtul rupt,
pentru că nu am decât un echer şcolar s-o tratez.
Există oare un aparat pentru inima mea?
Eu nu cunosc decât un singur truc, numit degete magice.
Permite-mi să mă lăţesc ca o datorie urâtă.
Aici se află un burete. Eu pot să mă storc singură.
O, inimă, inimă de culoarea tutunului,
care baţi în ritmul rock al unei ghitare.
Eu sunt la prova navei.
Nu mai sunt sinucigaşa
cu pluta şi cu vâslele ei.
Herr Doktor! Eu nu mai am de gând să mor,
ca să te desfid, fiinţă coruptă,
epavă a unui om având rău de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează