Fost-am Doamne, tânăr foarte
și nu mă gândeam la moarte,
și nu mă gândeam la moarte,
că-mi părea așa departe.
Când râdea cu gura tristă
și-mi făcea semn din batistă,
îmi ziceam că nu există,
îîmi ziceam: ea nu există.
Râu-și poartă valul lin,
și-aștept zile cu senin,
și-aștept zile cu pelin,
le aștept și nu mai vin.
Da-n acele vremi cu soare
nu știam, c-atunci când moare
singur, doamne-i, fiecare.
Ce-i de singur fiecare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează