Erai păgână și frumoasă
Cum păru-l-așterneai pe masă,
lumina zilei, sperioasă,
se sfâșia ca o mătasă.
Erai păgână și frumoasă.
Și-atunci, molatic, când zâmbeai
se veștejeau copacii-n rai,
ceru-ntre noi îl coborai
și noi eram, că tu erai.
Atunci, molatic, când zâmbeai.
Erai frumoasă și păgână -
simțeam, cât ne erai stăpână,
sfârșitul lumii cum se-amână
c-un veac, c-un an, cu-o săptămână…
Erai frumoasă și păgână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează