Chenare lungi de liniști trag codrii gravi deodată
și-nalte slave roșii pun plopii-n fruntea zării.
Pe fiecare față de deal, îngenunchiată,
cu aur scrie toamna antologia țării.
Pe dâmburi jefuite, azi doamnă-i poezia,
după cules cresc imnuri de purpură-n podgorii,
poeme mari de galben acopăr sărăcia
ce-n miriști vechi visează că-i vin secerătorii…
Se-mbină pretutindeni versete de lumină
cu-ncondieri de-azururi pe țarna bătrânească,
și-alăturea în crângul cu strofe de rugină
își urcă violetul coloarea-i sufletească.
Sclipesc mai sus în munte frânturi de epopee
sub verde veșnic cerbii în toiul bătăliei…
cu psalmi de nori în flăcări urcând spre slăvi, încheie
amurgul singuratec cântarea României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează