Pe mările tulburi și asasine
un vas, un catafalc naviga...
Venea de departe, din zone de mister,
seat se legăna în brățările-i de fier.
Se sbăteau dedesupt peștii ca elecele la vânt,
fugeau meduzele,
coralii se scufundau înfricoșați în adânc.
Închis ermetic în marele-i mister,
escortat de imensele draperii
de purpură agățate de cer,
între țârmurile îngenunchiate
despletite în doliuri de aur,
naviga tăcut, sigilat în paftale,
ciudatul călător cu piept de centaur.
Pe coverta lui visa poate culcată
în racla de sticlă, transfigurată,
cu orchidee în părul de gudron
cătușe de rubine la glesne,
o femeie neagră îmbălsămată.
Poate o încărcătură de dinamită numai era.
Contrabandistul în ochi cu două boabe de piper
și mâini moi, catifelate, de misionar,
psalmodia între sticlele colorate din bar.
Sau poate un tânăr bărbat zăcea bolnav
de dulcea lepră a iubirii învins,
depărtările-l ademeneau cu glasul lor suav,
vânturile albastre mângâiau chipu-i supt de prinț...
Poate un copil, un înger în albe straie,
cu inele de lumină în jurul frunții bălaie,
fugit într’o noapte din cetatea părintească,
dincolo de porțile ferecate altceva să caute, să nu găsescă…
Sau poate numai o stranie vioară zăcea culcată,
cu țeasta capului de argint sfărâmată,
cu coșul pieptului sugrumat peste muzica-i neîmpăcată.
Poate numai o nălucă era
fastuosul sicriu încheiat în paftale
Un joc al oglinzilor zărilor, sau era poate,
numai duhul asasinelor mări bolnave,
fugit din adâncuri de o profundă, străveche singurătate.
Din Revista Fundațiilor Regale - Caiet de poezie, mai 1946
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează