Pleca un stol de rândunele,
și eu, cu ochii după ele,
m-am dus, cu drag, până în zare,
cuprins de-o tainică-ntristare!
Căci toamna care le gonea
căzuse și pe viața mea!
Şi-am înțeles de ce mâhnirea
din ochi-mi turburi lacrimi stoarce:
că mâine ele s-or întoarce
dar tinerețea, dar iubirea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează