În flacăra care mă arz
În loc de chinuri și necaz
Găsesc tot mângâiere,
Dulceață și plăcere.
Ca pervaneoasă am ajuns
Nu e vrun lucru de ascuns,
Singur alerg de voie,
În foc fără nevoie!
Când nu te văz, îngheț de frig.
Voi să te văz și să mă frig!
A ochilor tăi rază
Îmi place să mă arză!
În focu-ți când mă prigoresc,
Atunci îmi pare că trăiesc!
Atunci mă știu cu viață,
Aminteri sunt de gheață.
Această parte mi-am ales
Din flacără-ți să nu mai ies!
Nu voi să am scăpare
D-un foc ce rai îmi pare!
Să arz trăind, să mor arzând!
Și-al tău obraz numai văzând,
Să-mi pară focul viață,
Și moartea o dulceață!
Așa m-am hotărât să fiu
Cât voi trăi, cât voi fi viu,
În piept purtându-ți focul,
Să-mi fericesc norocul!
Iar când pă urmă voi muri,
Nici între morți nu voi feri
D-a spune la oricine
C-așa ți se cuvine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează