Powered By Blogger

4 nov. 2022

Cântecul cămășii - Octavian Goga


fragment


Eu sunt o biată, ieftină cămaşe,

Sunt o sumară haină populară,

De mii de ani de când mă îmbrăcară,

Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe.

Eu m-am pornit din câmp, de pe ogoare,

Din cânepa ce-au semănat ţăranii...

(Tatăl meu e unul Ioan al Anii),

M-a tors, în albe nopţi la şezătoare,

Cu grabnic spor, o ceată de neveste,

Din gura lor ştiu doine plângătoare

Şi-am învăţat cu firul de fuioare,

Din fiecare fus, câte-o poveste.

Am fost ţesută la război, în tindă,

Şi m-a cusut încet o fată mare,

M-a înflorit la mâneci cu mătasă

Şi mâna ei a izbutit să prindă

În arabescuri fine şi barbare

Toat-aşteptarea dulce de mireasă...

Ţiu minte, vezi, când am ieşit din casă

Şi când la horă-n vesela grămadă,

M-am prins întâi curată şi frumoasă,

Cum străluceam în albul de zăpadă...

De-atunci în cruda anilor povaţă

Câte-au fost date-asupra mea să cadă

Ca nişte păsări groaznice de pradă...

Ce-aruncătură stearpă de viaţă!

Prin praf, prin fum, prin negură şi ceaţă,

Sub suliţele arşiţei de soare.

Ori în bătăi de vifor şi ninsoare,

Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.

Şi zi cu zi din munca mea neghioabă

Mă năpădiră râuri de sudoare...

Blesteme câte lung clocotitoare,

Îmi trimetea scheletul de sub mine,

Subt vălul meu adăposteam ruine,

Când glia neagr-o răsturnam cu boii...

Şi-n drumul greu, cum mă păştea duşmanul

Mi s-au vândut iţarii şi sumanul

Numai pe mine m-au iertat ciocoii...

Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,

M-am zdrenţuit, sunt galbenă şi neagră,

Şi-n goana mea de toţi nepricepută

M-am pomenit netrebnică şi ruptă.

Dar totuşi poate-ţi mai aduci aminte

Că suptă-aşa de foame şi de boală,

Ca un drapel de-nfricoşată luptă,

Pe când era bătaia mea fierbinte,

Eu, sfârticată, tragică şi goală,

Am năvălit tranşeele nemţeşti

Am dat asalt, în câmp, la Mărăşeşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează