V-am spus, cum și se pare, de nu îti fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe paroșii dregători,
Că pravilă stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori,
Porunci să se strîngă obșteasca adunare,
Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,
Și-n puține cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.
Toți se înfătisară: și-nălțimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniți?
Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceți nedreptate și să năpăstuiți?
Toate slujbele voastre țara vi le plătește;
Încă, pe la soroace,
Cîte un dar va face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveți din fire,
Nu se tămăduiește.
Vedeți cu ce morți grele
Se isprăvesc din lume
Și cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gînditi-vă că poate veți da cuvînt odată.
La-naltă judecată.
Gînditi-vă la suflet, și luați de la mine
Pildă a face bine.“
Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvățat,
Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
Și propoveduia,
Pe mulți din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce ați hotarît, jupîni amploiați?
Oare-o să vă-ndreptați?“
Îi întreba atunci înaltimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneți, o să schimbați purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiți la mulți ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arată,
De unde-ați cumpărat postavul de manta?“
Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează