Pe când înălţam castele
frumuseţe-n lădiţa cu nisip
grabnic gropile se umpleau
stârvuri scoase la soare de buldozere
şi pe când mergeam la şcoală
spălat, pieptănat, călcând
pe crăpăturile cimentului sub tălpile
mele detunau bombe.
Acuma c-am crescut mare
şi-s ştiutor de carte şi stau în fotoliu
la fel de calm ca-n sine un proiectil
iar junglele ard, şi sub-
arboretu-i ticsit de soldaţi
numele de pe apăsătoarele hărţi
se prefac în fum.
Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind braţele, mâinile mi-s puşti
bunele mele intenţii – cu totul mortale.
Până şi ochii mei pasivi prefac
tot ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră a unei fotografii de război,
cum oare
m-aş putea opri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează