Culcă-te pe amintirea mea
cămăși din izvoare te acoperă
un cintez zgârie tăcerea
cu un grifel minunat.
Vorbește Cuvintele aburesc frunzele
ochii clătiți cu lumină
fruntea e o pistă pentru hăitașii nedumeririlor
gândurile incisive seamănă panică.
O fereastră se deschide în inimă
grânar din obstacole cioplite-n piatră
din salba abundenței regrete
câte culori cristale
râul e un taler de lacrimi.
Adevărul atât de aproape
atât de suculent
degetele degetele viermi de mătasă
frumusețe lucidă.
Din volumul Călătorii cu funicularul, 1937
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează