Ce zi frumoasă umblă pe pământ,
iluminând egal şi rău, şi bine,
privindu-mă senină şi pe mine,-
ce zi frumoasă, plină de cuvânt,
când mă despart în gândul meu de tine.
Ce zi frumoasă trece printre noi
de propriul ei pas înfiorată
și, cum îmi vede faţa tulburată,
își tot întoarce capul înapoi,
să nu mai fiu uitată niciodată.
Ce zi frumoasă e şi ce potop!
Învingător de frunză şi de floare!
În zile de-astea nimenea nu moare,
doar eu la pragul meu, precum un snop,
cad şi nu cad, ţinut de legătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează