Frunzele-acestea, pe care
toamna le arde-n grădini,
sunt ca un semn de plecare
dintr-o iubire cu spini.
Frunzele-acestea de aur,
frunzele-acestea de rând,
sunt cel mai sincer tezaur,
după-nflorirea din gând.
Frunzele-acestea-n plutire,
ca nişte nori călători,
sunt cea dintâi amintire
de după vara cu flori.
Frunzele-acestea bătrâne,
strânse pe margini de drum,
sunt ca un semn ce rămâne
după iubire, oricum.
Frunzele-acestea uşoare,
smulse din plopii subţiri,
sunt primul semn care doare,
când intră toamna-n iubiri.
Frunzele-acestea, purtate
prin labirintul de ploi,
sunt mai presus decât toate,
semnul plecării din noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează