Powered By Blogger

3 dec. 2022

Elegie - George Țărnea


Frunzele-acestea, pe care

toamna le arde-n grădini,

sunt ca un semn de plecare

dintr-o iubire cu spini.


Frunzele-acestea de aur,

frunzele-acestea de rând,

sunt cel mai sincer tezaur,

după-nflorirea din gând.


Frunzele-acestea-n plutire,

ca nişte nori călători,

sunt cea dintâi amintire

de după vara cu flori.


Frunzele-acestea bătrâne,

strânse pe margini de drum,

sunt ca un semn ce rămâne

după iubire, oricum.


Frunzele-acestea uşoare,

smulse din plopii subţiri,

sunt primul semn care doare,

când intră toamna-n iubiri.


Frunzele-acestea, purtate

prin labirintul de ploi,

sunt mai presus decât toate,

semnul plecării din noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează