Frumos, minunat de umil și dătător de încredere, însuflețitor și profund
e să te simți în bătaia soarelui, printre ceilalți, împins,
purtat, condus, amestecat, târât vuitor.
Nu-i bine
să rămâi pe țărm
ca digul sau ca o moluscă ce vrea cu gesturi de calcar să imite stânca.
Ci pur și senin e să te-adaugi fericirii
de-a curge și de a te pierde,
pomenindu-te prins în mișcarea prin care palpită amplificată marea inimă a oamenilor.
Ca insul care stă aici nici nu știu la ce etaj,
și l-am văzut coborând niște scări
și cutezător intrând în mulțime și pierzându-se.
Marea masă trecea. Dar minuscula inimă afluentă era ușor de recunoscut.
Acolo, cine să-l recunoască? Acolo, cu speranță, cu hotărâre, sau cu credință, cu temătoare îndrăzneală,
cu tăcută smerenie, acolo și el
trecea.
Era o mare piață deschisă și mirosea a existență.
Mirosea a soare imens descoperit, a vânt ondulându-l,
un vânt imens ce-și trecea peste creștete mâna,
mâna lui mare ce mângâia frunțile unite reconfortându-le.
Și era șerpuirea-n mișcare
asemeni unei ființe unice, nu știu dacă neajutorată, nu știu dacă puternică,
ci existentă și perceptibilă, ci acoperind pământul.
Acolo fiecare se poate privi și se poate bucura și recunoaște.
Când, în după-amiaza încinsă, singur în biroul tău,
cu ochii stranii și întrebarea pe buze,
ai vrea să afli ceva de la propriul tău chip,
nu te căuta în oglindă,
într-un dialog stins în care nu te-auzi.
Coboară-ncet, coboară și caută-te-n ceilalți.
Acolo-s toți și printre ei și tu.
O, dezgolește-te și contopește-te și recunoaște-te.
Intră încet, ca-notătorul care, temător, pe cât de-ndrăgostit pe-atât de neîncrezător în apă,
își vâră-ntâi picioarele în spumă
și simte apa înghițindu-l și-i gata să se-ncumete și-i aproape decis.
Și-acum, cu apa până la brâu, încă nu se încrede.
Dar își întinde brațele, își deschide în sfârșit amândouă brațele și se dăruie cu totul.
Și-acolo se recunoaște puternic și crește și se avântă
și-naintează și stârnește spume și sare și e-ncrezător,
și despică și palpită-n apele vii, și cântă, și-i tânăr.
Așa, intră cu picioarele goale. Intră în clocot, în piață.
Intră-n torentul care te cheamă și fii acolo tu însuți.
O, mică, măruntă inimă, inimă vrând să bată
ca să fie și ea unanima inimă ce o cuprinde!
(traducere de Sorin Mărculescu, din vol. Umbra paradisului, Ed. Univers, 1972, Colecția Orfeu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează