Powered By Blogger

4 dec. 2022

Ninsoarea - Ştefan Augustin Doinaş














Văzduh nevârstnic. Stau și-ascult

o mută convertire-n lucruri.

Decembrie-mi vestea, demult,

acest pojar de involucruri

suflate ca din nări de boi,

această oarbă constelare

de inocenţă- peste noi.


Ce liniște! Pe inelare

descind logodne. În auz

(mai vechi suna vechile cuvinte?)

ţâșnește, incers, un havuz.

Alcătuire prea fierbinte,

obrazul nostru plânge, ros

- ca de acizi rotind în pâlcuri -

de-un ger înalt șI somnoros,

de-un grai virgin ce pune tâlcuri

pe gură, streșină șI vreasc.

ȘI-mi vine, parcă, să mă nasc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează