Tăcere - Alice Câlugăru

 

Tăcerea mea-i pustietatea

În care suferința mută

Amar suspină. Tuturora

             Necunoscută...

Precum suspină prin deșerturi

Măreaț'a vântului vâlvoare

Cu grele-aripe de nisipuri

            Cotropitoare.

Tăcerea mea tristă-i deșertul

În care patima fierbinte

În taină suferă și arde

            Fără cuvinte.

Precum întinsele pustiuri

Sub cerul arzător de vară

Se'nchină fără glas la raza

            Ce le dogoară.

Tăcerea mea mândră-i deșertul

În care tainele ascunse

Visează'n suflet, pierdute

            Și nepătrunse.

Precum visează trist și falnic

În largile pustiuri, chipul

De sfinx, pe care se prăvale,

            În veci, nisipul.

(“Luceafărul” – 16 decembrie 1911)