Lupt în sfârșit la porțile cetății.
Mi-e scutul frânt, iar calul, istovit.
Și la un pas de clipa libertății,
Fără să vreau, deodată, m-am oprit.
De dincolo de ziduri se aude
Un cor dumnezeiesc, plin de mister.
Feciorele râvnitelor feude
Fug din cetate, peste-un pod, în cer.
Înfipt în șea las frâiele din mână
Și-ascult uimit coralul luminos.
Soarele bate-n turn ca-ntr-o fântână
Și apele îi curg pe zid în jos.
Abia mai simt sub cal cum zace stârvul,
Abia mai văd prin gloată câte-un chip.
Ca de la sine lancea-și pleacă vârful
Și calmă și-l înfinge în nisip. […]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează