Cântă-mi din nou din Dietrich Buxtehude,
Bătrâne cantor smuls din veacul meu!
În turn acuma nimeni nu ne-aude,
Stăm muți în el doar noi și Dumnezeu.
Deschide iarăși filele uitate
Și urcă iarăși treptele în cor,
Acolo-și fac prin geam înmănuncheate
Razele lunii mistic coridor.
Afară de noi doi, în catedrală
Sunt numai sfinți palizi în picturi,
Apasă-ți,deci, piciorul pe pedală
Și degetele pe claviaturi!
În fiece tub veghează-un înger
Și orga-ntreagă pare-un heruvar.
Abia aștept să sufăr și să sânger.
Abia aștept preludiul de cleștar.
Sunt zeci de ani de când mi-am pus armura
Și-am părăsit cetatea-nfipt în șea.
Am cunoscut doar sulița și zgura
Și cornu-ncovoiat care vestea.
Acuma vreau s-aud acorduri pure
Și să îmbrac cămașa sfântului.
Orga așteaptă-n zid, ca o pădure
Cu pomii zvelți, sărutul vântului.
Să se fi scurs pe noi un val de șoapte
Sau doar ecoul unui vechi mormânt?
Știut Prin 1707
Ea a murit la orgă așteptând.
Dar nu-i nimic. De-atunci sunt ani de zile
Și rana mi s-a-nchis sub sânul stâng.
Poți să deschizi din nou acest file!
Acum am sale-ascult fără să plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează