Ascultă-mă aidoma celui ce-ascultă ploaia,
nici atentă, nici gânditoare,
pași plutind, plouă mărunt,
apă devenind aer,
aer devenind timp,
ziua încă nu s-a sfârșit,
noaptea nu a sosit încă,
nălucirile ceții
așteaptă după colț,
fantasmele timpului
la cotitura acestei așteptări,
ascultă-mă aidoma celui ce-ascultă ploaia.
Fără să mă auzi, auzind ceea ce spun
cu ochii deschiși spre suflet,
adormită cu toate cele cinci simțuri treze,
plouă, pași imperceptibili, murmur de silabe,
aer și apă, cuvinte imponderabile:
ceea ce am fost și suntem,
anii și zilele, această clipă,
timpul fără povară, adâncă tristețe,
ascultă-mă aidoma celui ce-ascultă ploaia,
lucește asfaltul umed,
aburul se ridică, șerpuiește,
noaptea se deschide și mă privește,
ești tu și făptura ta de ceață,
tu și chipul tău înnoptat,
tu și părul tău, fulger blând,
treci strada și-mi intri în gând,
pași de apă pe pleoape-mi,
ascultă-mă aidoma celui ce-ascultă ploaia,
asfaltul lucește, treci strada,
e ceața rătăcind prin noapte,
aidoma celui ce-ascultă ploaia.
E noaptea dormind în patul tău,
leagăn de valuri al respirației tale,
degetele-ți de apă îmi udă fruntea,
degetele de flacări îmi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
izvorâri de fantasme și-nvieri,
ascultă-mă aidoma celui ce-ascultă ploaia,
trec anii și clipele se-ntorc,
îți auzi pașii în camera alăturată?
nu aici sau colo: ascultă-i
în alt timp care-i același de-acum,
ascultă pașii timpului
plăsmuitor de locuri imponderabile și spații,
ascultă ploaia curgând pe-acoperiș,
noaptea pare mai noapte în dumbravă,
și în frunziș s-a cuibărit un fulger,
intră-n bătaia vântului grădina
leneșă, și umbra ta-nvelește această pagină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează