Dimineți fără nici o lumină,
dimineți numai zaț și dezgust,
iată, cubul de zahăr se-nchină,
temenea într-un ceainic îngust.
Se va merge la lucru pe fugă,
se va trece de orice impas,
inventivă vorbire de slugă,
după pasta de dinți și de ras.
Dimineți cu cenușă bolnavă,
dimineți fără nici un caimac,
dimineți de sacâz și gâlceavă,
dimineți de limbuți care tac.
Mama-l trage de mână pe tata,
care zilnic se plâng de somn,
„Scoală, mă, că-i târziu, totu-i gata!”
și el vrea lenevie de domn.
Dimineți cu accent de flebită,
un popor încălțat neglijent,
moartea lui, când la dans îi invită,
nu e muzică pe continent.
Dimineți nesfârșit proletare,
vom muri în sicriul cel scump,
să ne-nvețe tăcerea de floare
o garoafă cu gura de plumb.
Dar e noapte în cuta de haină,
dar e noapte în ochi de soldați,
dar e noapte în ultima taină,
dar e noapte în zorii-nșelați.
Dimineți din pornirea spre moarte,
a aceluiași sinucigaș,
ce, în fiecare veac, se desparte
de cohortele marilor lași.
Dimineți numai știri de duzină,
strălucire de mugure frânt,
somnambulii la hornuri se-nchină,
nu e nimenea treaz pe pământ.
Cub de zahăr în ceaiul fierbinte,
veșnicie trăită zgârcit,
vânzătorul de presă ne minte,
măcelarul surâde-n cuțit.
Unde-am fost, vom mai fi, asta este,
diminețile-n jgheaburi s-au scurs,
se rescrie străvechea poveste
că la toate va fi un recurs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează