De douăzeci și patru ore
Îmi aștept eu fericirea.
Mi-o vestește cu-o ochiadă.
Dulce-i scapără privirea.
Limba, vai, e-așa săracă
Și cuvântu-așa greoi!
Cum îl spui, de-ndată zboară
Ca un fluture vioi.
Dar privirea-i fără margini
Și-ți lărgește nesfârșit
Pieptul, ca un cer pe care
Stelele l-au fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează