Powered By Blogger

29 ian. 2023

Orație de nuntă - George Țărnea


Plecară cocorii,

Plecară și cucii,

Se vântură norii,

Se scutură nucii…


Doar ție, mireasă,

Nu-ți vine a crede

Că bruma se lasă

Pe tot ce se vede…


Ajunge și dorul

Să-ți fie povară,

Torcându-ți fuiorul

Cu gândul la vară…


De bântuie ceața

Împacă-te încă

Și află că viața

E mult mai adâncă…


Poți trece și munții

Din treaptă în treaptă

La porțile nunții

Un mire te-așteaptă…


Tu cântă și toarce

Mireasă măruntă,

Că tot nu se-ntoarce

Nimic după nuntă…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează