Călugărițe albe din liniști vechi de schituri,
atâta de tăcute și-atât de reci păreți
în serile chiliei cu mohorâți pereți,
când tânga vi se’ncuie în cărțile de mituri…
Durerile gemute ce’n schituri vă mânară
le-ați păturit, aicea, sub lespedele de păci:
Arar le recunoașteți în freamătul de crăci,
și le uscați în toamnă, și le’nfloriți în vară…
Durerile - amuțite, călugărițe sfinte, -
le’nchideți în evlavii și’n biblii cu minuni,
le’ngenunchiați în șoapta atâtor rugăciuni,
căci deși tac, - în liniști ades zvonesc cuvinte…
Durerile strivite în cărți de mituri,
le răstigniți pe-o cruce alături de Iisus,
și nu vă recunoașteți în sufletul meu, dus
să-și zvânte plânsul veșted în liniști reci de schituri!
Aud, aud cum ploaia mă dărâmă,
mă macină’ntomnarea, fărâmă cu fărâmă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează