Încet, și una câte una - Constantin Doboș

Încet și una câte una

Atâtea mii de frunze cad,

De plânge codrul tot întruna

Și tot suspină gârla-n vad.

Dar tu pășești surâzătoare

Pe frunze moarte, pe-un covor

Și nu auzi un glas ce moare…

Și totuși, mii de frunze mor.

Își sting lumina mii de stele

Când noaptea se preschimbă-n zori;

De plânge luna după ele

Și plâng atâția visători.

Dar tu privești surâzătoare

Atâtea stele, sus, pe cer

Și nu auzi un glas ce moare…

Și totuși, mii de stele pier.

Atâtea visuri făurisem

Sub al iubirii steag prea sfânt

Pe câte stele-n cer privisem

Și căte frunze-s pe pământ.

Dar tu te-ai dus surâzătoare

Pierind, cum piere iute-un nor

Și nu auzi un glas ce moare…

Și totuși, mii de visuri mor.