Powered By Blogger

28 ian. 2023

La gară într-o dimineață de toamnă - Giosue Carducci


O, lămpile, cum ne urmăresc

unul pe altul leneș acolo,

în spatele copacilor,

unde răsare lumina picurând

peste ramuri cu tină.


Ca un leșin fin, în apropiere

se aude şuieratul motor cu abur.

Un cer de plumb

și dimineața de toamnă

ne învăluie ca o mare himeră.


Unde și spre ce se duc, acești oameni,

îmbrăcați și tăcuți,

grăbindu-se spre mașini întunecate -

unde neștiute dureri

dezvăluie o speranță îndepărtată?


Chiar și tu, răpită Lydia,

arată dirijorului biletul tău rupt,

la vremea frumoșilor tăi ani,

în amintirile și

momentele tale de bucurie.


Vin de-a lungul trenului negru

ferovierii cu glugă neagră

umbrele, cu felinare slabe

și săniile lor de fier încins.


frânele când sunt pliate fac un lung

zgomot enervat: din adâncurile sufletului,

un ecou de consumare tristă

răspunde, ca un fior.


Și ușile s-au închis trântite

cu zgomot: un șuierat rapid

sună ultimul rămas bun:

tună pe geamuri grele, ploaia.


Deja monstrul, curge pe metalul său

suflet de aburi, deschide gura de foc

larg ochii de jar; sfidând cerurile,

și fluierând prin întuneric.


Monstrul nestăvilit pleacă oribil,

batându-și aripile, îmi duce iubirea.

Ah, chipul de alabastru și vălul fin,

salutându-mă, dispar în întuneric.


O, dulce față de trandafir palid,

o ochi placi luminați de stele, o albă ca zăpada

fruntea inelată de bucle luxuriante

aplecându-se ușor într-un semn de dragoste.


Aerul cald palpită de viață;

vara palpită când se uită la mine,

și soarele tânăr de iunie

lovind ca un duș pe obraz.


Cu săruturi de lumină, reflectate prin

părul castaniu: ca un halou

mai strălucitor decât soarele, visele mele

înconjoară forma ei moale…


Prin ploaie, mă întorc

și m-aș pierde pein ceață.

Mă clătin ca un bețiv. Mă ating

să văd dacă și eu am devenit o fantomă.


O, cum cad frunzele - rece,

neîncetat, mut, greu - peste sufletul meu.

Știu că peste tot în lume,

solitar și etern, este doar noiembrie.


Mai bine se simte cel care și-a pierdut simțul vieții,

decàt în această umbră, această ceață:

o, cum aș vrea să mă întind

în stăpânirea care mă va duce pe totdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează