Odată
îmi făceai
un interior de suflet de ceai
și o față de masă curată.
(E drept: eu veneam monstruos
ca un stilou noroios
și cu mână de os
din tărâmul de jos…)
Mocirle de pace
la piciorul tău pâlpâiau.
Era cercul ispitei — sau
numai Ochiul tenace.
Era.
Și mă speriam cum suie
cuvântul ca o rimă verzuie
pe cilindrica gleznă a ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează