Vine seara ca un văl
De mătase albăstruie
Și mă-ndeamnă să visez
Nedormind, la tot ce nu e;
Să visez la tot ce-a fost,
Să visez la ce-o să vie
Și, visând așa, să cred
Că lumina nu-ntârzie.
Vine seara ca o apă
Tălmăcită-n adâncime
Și-mi întoarce, de pe cale,
Gândul plin de-ntunecime.
Vine seara ca o taină
Și mă prinde-n vraja ei…
Și mi-e inima un bulgăr
De cenușă și scântei,
Și mi-e inima un cântec
Neștiut încă de nime,
Și mi-e inima o apă
Fără maluri și-adâncime
Și mi-e inima dușmană
Și mi-e soră-adevărată
Și nu știu s-o sfarm de pietre
Și nici s-o mângâi vreodată…
Ajung șoapte neînțelese
De departe, dinspre zări,
Și nu știu de sunt blesteme,
Ori suspine, ori chemări…
Și mă prinde dor de ducă
Și nu-mi vine să pornesc
Și-atunci îmi aduc aminte
Că eu singură-mi șoptesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează