Pe margini de ferestre, luna
Sfioasă razele ‘și târăște
De-a lungul zidurilor albe
Pe care tainic le lungește.
Și’ ncet, încet prin întuneric
Ca suliți străvezii le’ nclină,
Iar pe podelele întinse
Cresc pete clare de lumină…
Oglinzi, sofale neatinse
În locuri au încremenit.
Și limba ceasului e mută
Și timpul parcă s-a oprit.
În nimbul razelor de lună
O floare singură din glastră
Se’ nalță străjuind tăcerea
Senină ca o stea albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează