Uitat-ai tot. Mario spune,
Trecutul tot fermecător?
În jurămintele nebune
Am fost atât de’ ncrezător!…
Eu te credeam de veci robită,
Acum plâng inima-mi sdrobită…
Ca două păsări călătoare
În grâu de aur, parfumat,
Noi rătăceam în înserare,
Și-n păru-ți negru și buclat,
Spunându-ți glume deseori
Îți aninam albastre flori.
O! Vremea dusă nu revine!
Când îmbătat de fericire,
Credeam privirile senine
Și jurăminte de iubire.
Și când în trista mea visare
Șopteam: Mario!…cu adorare.
Nebun am fost de te-am iubit
Atât de sincer și nevrut
În brațele-ți înlănțuit.
A fost un vis care-a trecut…
Cum piere visul pământesc!…
Dar totuși plâng când mă gândesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează