baladă
Mi-e inima’n Moldova,
În țara cea de sus,
De mândra mea mireasă
Mi-e dor, mi-e dor nespus.
Să-mi sprijin fruntea’n palme,
Să mă gândesc la ea:
Atâta mângâiere
Am în robia mea!
Mi-e inima’n Moldova,
În țara cea de sus,
La dulcea mea domniță
Mi-e gândul veșnic dus…
Ea coase, la fereastră,
Cu borangic și fir
Și are ochi albaștri
Ca piatra de safir…
Se tot încurcă firul,
Ea-l tot descurcă iar -
Se uită dusă’n zare:
M’așteaptă în zadar!
Ah, dac’aș fi eu slobod
Ca gândul meu pribeag,
De-aș fi o rândunică
Să zbor la ea cu drag!
Dar lanțurile’s grele,
În temniță e frig —
Domnița nu m’aude
Când noaptea’n somn o strig…
Și dor mi-e de Moldova,
De țara mea de sus:
De scumpa mea crăiasă
Mi-e dor nespus, nespus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează