Powered By Blogger

28 ian. 2023

Strofe pentru tine - Nichifor Crainic


Un călugăr m-am visat

Petrecând întru credință,

La figură ‘nduioșat

Cu palori de pocăință.


Și deodată se făcu

Că pe-o sară înstelată

Îmi apari în față tu

Ca măicuțele ‘mbrăcată.


Falduri râura în jos

Rasa de călugăriță

Pe-al tău mijloc mlădios

Ca o ramură de viță.


Unduloasă ‘ntunecimea

Părului cădea ‘n cascadă

Să-ți ascundă rotunzimea

Umerilor de zăpadă.


Și cum stam adânc mirat

În cerdacul mănăstirii,

Zâmbete mi-ai fluturat

Palide ca trandafirii.


Plecai „ochii farisei”

Ca și cum ți-ar fi rușine

Și mi-ai zis: Părinte, vrei

Să mă spovedesc la tine?


Brațele mi le-am întins

Biruite de ispită

Și de mijloc te-am cuprins -

Ca să fii blagoslovită.


Binișor te-am împăcat

Cu citanii și cântare,

Iar de fiece păcat

Te iertam — pe-o sărutare…


…Și-ntr-o clipă, ne-am simțit

Sufletele încărcate

De-acel farmec însutit

Al poruncilor călcate!…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează