Noroiul te cuprinde ca surâs sau ca algă,
galopează inima, savană acest zid,
când vânătoarea urcă pe cer ca pe o targă,
și prin apele calde, vântul în cârji proptit,
O ușe precum câine prepelicar te cere,
oasele chiuie ce cor genunchiu-amar,
dar servitoru-aprinde lumina din artere,
și aerul ca trepte suie în mădular.
În afară de asta orașul e o gravură
și munții nu sărută văzduhul prea destins
aștepți o întoarcere ochiul în arătură
ce sprinceană sexul de ierburi sărate lins
Stai în tristețe singur cu frunzele uscate
cum sufletul ne leagă cordon ombilical
cerul se adâncește pe sălcii ca un spate
și liniștea se'nchiagă în sânge cu metal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează