Fără dinţi, flămândă, slăbănoagă,
Coarnele-s răboj de ani şi-amar.
Suduind şi repezind din ghioagă,
Spre imaş, o mână un văcar.
İnima-i nu-şi află alinare,
Şoarecii rod bietul ei bârlog.
Vaca se gândeşte cu-ntristare
La viţelul mic şi pintenog.
Oameni răi i l-au răpit îndată,
Bucuria dragostei s-a frânt.
Sub un tei, de-o cracă spânzurată,
Pielea lui se leagănă în vânt.
Când s-o coace hrişca pe câmpie,
Urmând soarta fiului vioi,
Or să-i lege gâtul c-o frânghie
Şi-o vor duce la cuţit, apoi.
Coarnele-n ţărînă o să-i cază,
Jalnic se vor stinge ochii buni.
Mergând, vaca albe lunci visează
Şi păşuni mănoase… şi păşuni…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează