Se stia-n Constanta toata,
Ca artistii, toata clica,
De tenori, soprane, comici
Trag la “Vila Bombonica”.
Ca veneau actori de unde
Nici cu gandul nu gandesti,
De la Iasi si din Craiova
si mai multi din Bucuresti.
E adevarat ca vila
Este cea mai aratoasa,
Dar si doamna Bombonica
Tare-i dulce si frumoasa.
“Nalta, trupesa, vioaie,
Chipul bun de pus in rama,
Ochi adanci si o privire,
“Ce te-ndamna si te cheama!”
Vesela si primitoare
si cu sanii rotofei,
Multumea vizitatorii
Ce treceau la vila ei.
Dar si vila, o placere,
Un miraj, un colt de vise,
Cu prea multe somiere
si prea multe usi inchise.
Bombonica cu turistii
Era foarte ocupata,
Forfotea mai toata ziua,
Ba si noaptea cateodata.
Sotul ei, domnul Popescu,
Filozof de meserie,
Mai indeplinea o slujba,
Arhivar la primarie.
El punea la acte timbre,
Vize, toata ziulica,
Pe cand treburile vilei
Le-aranja doar Bombonica.
- stii – mi-a spus el intr-o seara,
Cand sedeam sub un umbrar
si sorbeam, asa-ntr-o doara,
Un pahar de “Murfatlar” -:
“Orice prunc care se naste,
Mosteneste-n timpul “dramei”
Cele de pe urma mofturi
si capricii ale mamei.
Am si probe evidente:
Mai de mult, dintr-un hazard,
Locuia la noi in vila
Printul scenei : Leonard !
N-o sa crezi, dar Bombonica,
Cand mi-a daruit feciorul,
Pe Socrat, - fa-ti cruce, Ioane !
Seamana, leit tenorul !
Ba, mai mult: are si voce,
Toata ziua se smuceste
si tot canta : - “Zii, tigane !”
“Cine-n lume nu iubeste !”
Alta proba! Vremea zboara,
Anii trec vreo cinci sau sase
si-ntr-o vara vine-n vila,
Nici n-ai sa ghicesti: Tanase !
Bombonica deh, gravida,
Cum se-ntampla, a ramas
si mi-l naste pe Horatiu,
Cu un nas, dar ce mai nas !
Ei, sa-l vezi cum zice snoave
si cuplete savuroase,
Sa te strambi de ras, nu alta,
Mot-a-mot, leit Tanase !
Ca sa vezi ca am dreptate,
Cand sustin ca-n timpul dramei,
Pruncul mosteneste ticuri
Din afectiile mamei !
Mai ales, Ionica draga,
Nu uita de crezul meu:
Tot ce se intampla-n viata
E, c-asa vrea Dumnezeu !
Ei, anii trec de-a valma
si nutrind mereu speranta,
Trei sau patru ani de-a randul,
N-am mai dat pe la Constanta.
si-ntr-o zi, mergand pe strada,
Fara sa prevad nimica,
Ma-ntalnesc cu dom’ Popescu,
Sotul doamnei Bombonica.
- Ce faci nene? Unde-mi umbli?
Ca te caut pe la ziare –
Zice si ma-mbratiseaza –
Sa-ti aduc o veste mare !
ti-am vorbit eu intr-o seara,
ti-amintesti? La niste sprituri…
Ca copilul mosteneste
Ale masei mici caprituri?
Dupa ce-ai stat tot sezonul
si ne-ai delectat, hazliu,
Bombonica mea cea draga,
Iar mi-a daruit un fiu.
s-acum tine-te, Ionica,
Sa nu cazi cu trupu-n jet :
Seamana leit cu tine,
Tot asa: bondoc si cret !
Vesel si vorbeste-n rime,
Ca ti-e zau, mai mare dragu’
Daca-i pui si ochelarii
Pot sa jur ca e Pribeagu!
Ei, mai pui la indoiala
Crezul si printipul meu ?
- Ba de loc, domnu’ Popescu,
Totu-i de la Dumnezeu !
Cand m-am despartit de dansul,
Ma-ntrebai si eu ca proasta:
- Ce amestec poate s-aibe
Dumnezeu in chestia asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează