Ce-as mai putea acum cersi tacerii?
O lacrima,o mare ,un potop?
A inserat,Dumitru al lui Pricop
Tot pruncul orb jertfindu-se-n dureri.
Ai in ciolane cateva milenii
De sfinti furati de aripi si vazduh,
Mai au imensul lor ogor de duh
In care se-ntrupau de Pasti,la denii?
Nu le mai cer nici mila,nici iertarea,
Ci doar curata binecuvantare
Sa-mi lase muntii varstelor primare
Cand le-am zidit in suflet intruparea
Sa pot din nou lumina sa le-o sorb
Acum ,cand chiar si pentru mine-s orb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează