Balada mamelor - Pier Paolo Pasolini

Mă întreb ce fel de mame ați avut.

Dacă acum v-ar vedea muncind

într-o lume lor necunoscută,

prinși într-o goană continuă,

cu vieți atât de diferite de-ale lor,

cu ce ochi v-ar privi?

Dacă ar fi acolo, cu voi, în timp ce vă scrieți

conformiști și sofisticați, fițuicile,

când le trimiteți pe la redactori

care nu se dau în lături de la niciun

compromis, v-ar recunoaște oare?

Mame slabe de înger, cu o spaimă străveche

întipărită pe chip, ca o boală

care sluțește trăsăturile cu paloarea ei

tulbure, ținându-le departe de firescul inimii,

încremenite în vechiul refuz moral.

Mame slabe de înger, sărmanele, îngrijorate

că fiii lor vor cunoaște și ei înjosirea

ca să obțină un post, să fie practici,

să nu-i ofenseze pe oamenii de bine,

să nu ajungă la mila cuiva.

Mame mediocre, cuminți ca niște copile,

care nu s-au priceput

să vadă-n noi mai mult,

cu sufletele într-o lume osândită

să nu aducă nici durere nici bucurie.  

Mame mediocre, care n-au avut 

pentru voi nicio vorbă duioasă

și care v-au crescut

într-o dragoste mută, animalică, 

infirmi la chemările inimii.

Mame supuse, obișnuite de secole

să plece capul, fără dragoste,

să le transmită pruncilor încă din pântec

același secret rușinos

de-a se mulțumi cu resturile la ospețe.

Mame supuse, care v-au învățat

că sclavul poate fi fericit urându-l pe cel

care e-n în lanțuri, asemeni lui, 

că poate trăi mulțumit și fără griji

înșelând și umblând pe ascuns.

Mame feroce, ținând cu dinții

de puținul avut burghez, 

normalitatea și salariul,

cu încrâncenarea celui mânat de răzbunare

sau amenințat de vreun asediu absurd.

Mame feroce, care v-au spus:

Supraviețuiți! Gândiți-vă la voi!

Să nu vă înduioșați, să n-aveți 

prețuire pentru nimeni, 

fiți neînduplecați ca vulturii!

Slabe de înger, mediocre, supuse, feroce

acestea sunt bietele voastre mame!

Mame ce nu se rușinează să vă vadă

aroganți – în ura voastră – 

de vreme ce totul e o vale a plângerii.

Așa știți voi să stăpâniți această lume:

în râvna fiecăruia pentru sine,

în vrajba dintre ținuturi

vă înfrățește refuzul profund

de-a fi altfel: de a răspunde

cumplitei dureri de-a fi oameni.