Sfârșit de sărbătoare peste o Romă surdă
la orice așteptare naivă, sfârșit de zi,
ca niște gunoaie-n vânt pașii
spre casă, șuierăturile, vocile
se risipesc pe străzi, se retrag
în antreuri. E răgazul pentru cină.
Iar mai târziu, cu umbra murdară și aerul stătut,
în hainele de sărbătoare ale unei lumi străine,
acolo unde haosul orașului îngheață
în constelații de lumini
pe străzile înțepenite într-o pace
de moarte, se lasă iar străvechea seară.
Pe digurile părăsite
felinare cu halouri orbitoare,
uneori câte-o stea printre nori -
iar la periferii, din Testaccio
până-n Monteverde, plutește obosit
și jilav un murmur de voci
și motoare - pierdută incrustație
a lumii noastre pe universul mut.
În noapte o ploaie timpurie
umple de miresme
fericirile fără somn ale existenței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează