Tu, floare-albastră, mică, veștejită,
De-ai şti vorbi, să spui de unde eşti,
De-așa de dulci miresme răspândești,
Că pare-n jur odaia înflorită.
Pe un mormânt tăcut, ai fost ursită,
La umbra unui tei, să înflorești;
Te legăna în tainice povești
A frunzei şoaptă-n veci neadormită.
Sorbit-ai din adâncuri de mormânt
Acea mireasmă dulce-mbătătoare?
Supt glie doarme și viseaz-un sfânt
În pace de dureri alinătoare,
Pe care n-a găsit-o pe pământ.
Ești visul lui cel drag, albastră floare?
Sămănătorul, anul VI, nr. 33, 12 august 1907
Poeți de la Sămănătorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează