In mahalaua mea, o fata nebuna,
ca o rabufnire molateca,
in fiecare noapte tragea cu prastia-n luna,
cind orele doua cersea, lunateca.
Fiecare piatra era un gind in care ochii isi storceau lumina; catarata pe colturi de cer, plingind, chemari bolborosea.
Picioarele-i dansau in semiluna
sub adormirile trupului din somn plecat -
deasupra mahalalei, fata nebuna
isi presara trupul innegurat.
Cite gropite ii numarau sinii, toate cu friguri i se umpleau.
Fata aceea asmutea ciinii si-mpreuna ca o haita latrau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează